Restituiri: „Codex Rohonczy”, cronica românească (1100 – 1200) adusă la lumină de către regretatul profesor Augustin Deac

Procurată şi adusă în ţară sub formă de microfilm color 1) de către autorul acestor rânduri, Cronica Rohonczy a fost descifrată pe baza dicţionarului latin-român a enciclopedistului român, Ioan Nadejde, de către specialista în materie, Viorica Mihai-Enăciuc, care a constatat că scrierea codexului este de la dreapta spre stânga şi textul se citeşte de jos în sus.

În cele ce urmează prezentăm un document de importanţă deosebită: confruntarea românilor cu armata cotropitoare ungară, document în care se precizează că, în expansiunea lor către răsărit, armata regalităţii ungare a reuşit să treacă Tisa şi să cucerească Aradul, după 54 lupte cu vlahii, de-abia în timpul lui Ştefan al III-lea, în anul 1166. Cu această ocazie, graniţa dintre unguri şi vlahi s-a mutat la Ineu, în apropierea Aradului. Pentru recucerirea Aradului şi apărarea Streiului, vlahii s-au aliat cu bizantinii, ducând lupte îndârjite în anul 1166 şi cei următori. Mai târziu, regele Emeric (1196-1204) al Ungariei este infrânt – împreună cu armata sa, în timp ce încerca să pătrundă prin porţile Meseşului în Podişul Transilvaniei – de către moţii şi maramureşenii vlahi.

Textele Codexului Rohonczy întăresc afirmaţiile cronicarului Anonymus, completând, întregind datele referitoare la etapele următoare de subordonare a Ardealului şi precizează, printre altele, că Transilvania a fost subordonată doar în parte de către regele ungar Andrei al II-lea, după anul 1204.

Redăm în întregime textul din această Cronică română de la paginile 8-13, care conţine un discurs în limba română veche al conducătorului român, rostit în faţa ostaşilor săi, înaintea confruntării lor cu trupele cotropitoare regale maghiare la anul 1166:

“Apărarea noastră; apărarea Streiului (şi a) Ineului împădurit!; Marii flueraşi să sune la Ineu adunarea în garnizoană!; Apărarea Inăului pe aici s-o împletim cu desăvârşire! Cu lăncile îndoite, ungurii au ridicat cearta; ungurii pe Tisa ta! Inăul tău găseşte calea ta ce-ţi arată dezrobirea robilor nenorociţi destul de unguri. Să nu vă placă să fiţi răniţi de unguri! Strămoşii viteji prin luptă au păstrat Inăul! Apăraţi cu ură şi apărarea Streiului semănând puterea ta, nimicind, cântând, zăvorând! În răsărit, cu armatele vom purta război! Vom folosi ca alegerea mică şi alegerea mare 2) aceea să nu încheiem tratat! Să ne întoarcem la marea importanţă a alegerii! Să zicem da, deşi păgânii tot în aceeaşi stare, în anul 1080 ne-au luat 80 de robi. Tot aşa, pe calea păcii, cei de la răsărit de Rarău, alegând belşugul, s-au îmbarcat pe 27 de corăbii pentru Bizanţ3) şi Iber4) prin viclenie mânioasă i-a folosit cu desăvârşire ca pe nişte păgâni. E de folos drumul de odinioară al lui Vlad la Bizanţ, care loveşte mergerea, pe mai multe căi, a loviturilor laolaltă, şi aici şi la Tisa6), (teritorii) ale lui Vlad, marele şoim! Prin luptă Tisa a fost luată; Aradul lovit7); Mântuitorule! Nenorocire e drumul încheierii păcii; pentru noi e marea nenorocire! O mare viclenie! Au, vai, viclenia va face fiii pământul umbrelor! Drumul tău e al marelui Mântuitor lovit (zice), furia profetică înaltă8) Ajută semănăturile 9) când drumul vicleniei se va usca! Bătălia e calea ta! Au a ta cale să fie lovită de mânia profetică vicleană 10) Au drumul tău merge spre limpedea Tisă, furios, cu strigăt de şoim! Urmaşi ortodocşi, loviţi însufleţirea profetică, catolică şi marea însufleţire profetică a şoimului, a drumului tău va fi marea luptă şi victoria înaltă! Au, vai, viclenia să fie pământul umbrelor în calea ta! Apărarea Mântuitorului, a marelui Mântuitor este drumul tău lovit, vai, de viclenie! Să ne amintim de norul ars în anul 1035 Ia Inău, destul! În apărarea sa am adăugat în anul 1050 la Inău ceată temerară! Vitejii fii situaţi în drumul tău s-au împotrivit cu toţii. La Inău margine au pus11)! Apărarea-i sarcină rănită! În apărarea sa, fiii s-au aşezat; şi fiii răniţi astfel ş-au aşezat! Armatele rătăcitoare 12) singuri fiii au înfrânt-o; cu strigăt de şoim au apărat Inăul; şi împăratul Ioon, viteazul, i-a invins – după Zonar 13) lor le-a oprit drumul! Cu plăcere (vă anunţ). Că o năvălire nouă, Vitejii de la răsărit de Rarău în luptă au învins-o! 14). În apărarea sa, să smulgem, o, să smulgem Aradul rătăcitorilor! Apără îndoit Inăul statornic ţie! de la unguri până la Mare! O, Streiul tău păzeşte-l, cu stigăt de şoim umple-l cu desăvârşire! Pentru Tisa înşirăm tratate de pace, pentru tine, cum ar fi, pentru mine şi mânia ta; pacea opreşte să se nască drum mâniei tale; o, cu desăvârşire ţine paza moştenită şi cu strigătul tău de şoim umple importanta luptă împreună cu ai tăi! Victoria luptei scoate la iveală duşmănia drumului tău şi a lui Isus al tău şi opreşte şoimii iadului; o mare viclenie saltă ţie mare ceartă, ţie, şi în acest fel rătăcirea către Iad! Drumul fratilor tăi, al tău drum e Tisa ta! Corăbiile la drum 15) să se aşeze, în drumul trudei tale! Fiii au purtat războaie trecute, ajungând la 54 victorioase pe Tisa şi, adeseori, şi pe drumul Momei 16) Drumul celor cu ochii cenuşii batând în galben va tace ca pământul; în faţa luptătorilor tăi, se vor usca! Cei cu pantaloni lungi şi largi17) merg ca Ulise şi ţie aşează, aici, azi, marii profeţii rău lovite în apărarea sa, în apărarea lor cu desăvârşire şi a marii profeţii rău lovite, grâu, transportându-l cu ambarcaţiuni, binevoitori pentru marea ta victorie; şi Marele Bizanţ aşează corăbii şi luptători binevoitori 19); şi pentru tine importantul Aiud coboară cu toţi luptătorii în drumul tău; în drumul şi în marea luptă pentru apărarea Aradului, cu Marele Mântuitor în importanta luptă, vin de la Rarău armii; şi cu marii Sahara 20), împreună cu ajutorul Mântuitorului. Să-i oprim, cum spun piesele de teatru că l-am oprit pe Atila, cu corăbiile din drumul lor!” 21)

Conţinutul Discursului conducătorului român dezvăluie o seamă de date, fapte, evenimente, cu totul necunoscute până acum de istorie. În primul rând, rezultă cu claritate că Ţara Românească era UNA, de la Marea Neagră, până la Rarăul nordic moldovenesc şi dincolo de Carpaţi, până la Maramureş şi râul Tisa. Fireşte, după cum reiese din textul documentului, în cadrul acestei Ţări unitare, fiinţau o seama de organizaţii politice locale, subordonate domnitorului, care îşi avea reşedinta în Muntenia, demonstrând prin aceasta că de aici, din Ţara Românească a Munteniei, domnitorul român îi chemă la luptă, la organizarea rezistenţei faţă de cotropitorii Regatului ungar, care, din nefericire, după cum se con¬semnează în discursul amintit, ocupaseră teritoriile strămoşeşti de la Tisa, ba şi localitatea Arad.

Chemarea la mobilizare a tuturor românilor din toate colţurile ţării, adresată în discursul domnitorului, este o dovadă că pericolul ce venea din partea acestui regat cotropitor era mare, urzea la cucerirea de noi tenitorii aparţinând gliei strămoşeşti a românilor şi era sprijinit de papalitatea catolică. 22) În discurs se redă chiar o cifră impresionantă de 54 de bătălii, pe care românii le-au purtat cu armatele Regatului ungar şi cu alţi cotropitori din răsăritul ţării. Şi aceasta într-o perioadă mai redusă decât un secol, luptele având loc până în anul 1166 – împotriva hoardebor barbare ungureşti. Acest lucru dovedeşte că statul român de atunci era puternic, bine organizat, capabil să înfrunte pe duşmani. Dar ceea ce intrigă mult este faptul că istoriografia ungară n-a publicat până acum nici un document din cele peste 10 000 aflate în Arhiva Academiei de Ştiinţe Ungare în manuscris, necunoscute înca de opinia publică, sau nici vreo cronică veche ungară, despre nici unul din cele 54 de războaie, confruntări sângeroase dintre cele două state. Aceasta este o dovadă, care arată până unde merg denaturările şi falsificările ştiinţei istorice ungare, cât de vinovată poate fi tăinuirea acestor documente.

Discursul domnitorului român răstoarnă toate enormităţile ungu¬reşti privind aşa-zisa “întâietate” a ungurilor în Transilvania, ca în Pannonia, precum şi orgoliile lor absurde care susţin orbeşte că ei, ungurii, au fost în Transilvania “primii intemeietori de stat”. La fel se dezumflă şi balonul falsificărilor privind întemeierea de către unguri a tuturor localităţilor din Transilvania. În Discursul ţinut de domnul românilor se menţionează denumirile de Tisa, Arad, Ineu, Rarău, precum şi numele inedit al unui domnitor român Vlad pentru anul 1037 tocmai în timpul domniei regelui ungar Ştefan cel Sfânt. Aşadar, Ştefan cel Sfânt se confruntă cu un domnitor român pe nume Vlad, la est de Tisa. Limba în care este scris acest discurs este o limbă daco-românească curată, clară, domnitorul care a ţinut discursul dând dovadă de cunoştinţe temeinice, vaste, istorice, politice, diplomatice. El amintea de împăratul bizantin Ioan aI II-lea Comnenul, de cronicarul Zonaris, de străbunul Ulise, de Atila. Dîn discurs rezultă că românii îşi apărau cu străşnicie a lor strămoşească ortodoxă, cerând ajutorul mântuitorului Iisus ca să poată infrânge armatele ungare în cârdăşie cu catolicismul paplităţii. Semnificativ este faptul că, în discurs, doinnitorul foloseşte pentru inamic doar numele de unguri, hungari, în înteles de netrebnici, parşivi. În fine, discursul reprezintă un mesaj de îmbărbătare patriotică, mobilizatoare pentru a învinge hoardele hungariste. Mai pot oare spune istoricii unguri că la invazia triburilor războinice ungare în Bazinul mijlociu al Dunării, ca şi mai târziu înVoievodatul Transilvania, stat românesc, că toate aceste vaste teritorii au fost pustii, fără locuitori, chipurile, fără nici o organizare politică statală, şi că hungarii ar fi fost primii locuitori ai acestor ţinuturi, unde, prin cultura triburilor sălbatice ungare, au organizat primele state şi au insuflat aici cultură şi civilizaţie?
Discursul, după cum se vede, este un imn patriotic, un îndemn adresat românilor paşnici, autohtoni care, în momente deosebit de grele ce ameninţau ţara lor, îi chema să se adune cu toţii şi să lupte eroic, cu vitejie strămoşească pentru a pune stavilă cotropitorilor unguri.

1) Arhiva Academiei Ungare de Ştiinţe, cota A1 173/II;
2) Sfatul restrâns şi Sfatul lărgit;
3) Români plecaţi ca mercenari la Bizanţ;
4) Iber – probabil o căpetenie cumană
5) În acel moment era necesară încheierea alianţei cu Bizanţul, ca şi pe vremea lui Vlad;
6) Ţara lui Vlad era de la Mare la Tisa; formularea şi aici, şi la Tisa demonstrează că discursul s-a rostit în Muntenia;
7) Aradul luat de Ştefan al III-lea (1162-1172) în anul 1166;
8) Religia ortodoxă;
9) Se întrerup muncile agricole deoarece ţara se află în pericol;
10) Profeţie romano-catolică;
11) În urma luptei vlahilor cu ungurii conduşi de Ştefan al III-lea, în anul 1166, Aradul a căzut sub stăpânirea ungurească; românii au pus atunci graniţa la Ineu;
12) Invadatoare;
13) Se face aluzie la Împăratul Ioan al II-lea Comnenul al Bizanţului (1118-1143), care i-a înfrânt pe ungurii conduşi de regele lor, Ştefan al II-lea, în anul 1128 – după cronicarul Zonaras loan, care a trăit în prima jumătate a secolului al XII-lea şi a deţinut chiar funcţia de protosecretis (prim secretar) al Cancelariei imperiale bizantine greceşti;
14) Românii de la răsărit de Rarău au înfrânt o năvălire a cumanilor, probabil în anul 1166;
15) Este vorba de ambarcaţiunile care duceau pe luptătorii ce se îndreptau spre Tisa, pe Dunăre şi Mureş
16) Codrii Momei;
17) E vorba de oşeni şi maramureşeni;
18) Marea profeţie lovită este religia ortodoxă, lovită de catolici;
19) Este vorba de ajutorul dat de împăratul Manuel I Comnenul (1143-1180) al Bizanţului vlahilor, în anul 1166, împotriva ungurilor conduşi de Ştefan al II-lea, Ioan Kinnamos, scriitor şi secretar imperial, redă acest ajutor, subliniind faptul că se va materializa în trimiterea a trei armate: una venea pe Dunăre, fiind condusă de comandantul Alexie; a doua, condusă de Leon, numit Vatatzes, a trecut în Transilvania pe Valea Pra¬hovei, iar a treia armată a fost condusă de Andronic Lampardas şi Nichifor Petraloiphas şi a trecut în Transilvania pe la Rodna; comandant suprem al celor trei armate era Ioan Ducas. În această perioadă, domnitorul vlahilor era Sotas, eliberat de Manuel I Comnenul din captivitate de la cumani;
20) Sarara – adică cei cu pantaloni lungi şi largi – oşenii şi maramureşenii;
21) Vezi Codex Rohonczy, paginile 8-13, în Arhiva istorică a Bibliotecii Academiei Române, fond Manuscrise.
22) Papalitatea de la Roma a sprijinit acest război cotropitor, ca de altfel şi altele multele pentru simplul motiv că era vorba de o ţara ortodoxă, ai cărei locuitori îi vedea trecuţi prin forţă la catolicism pentru a-şi rotunji veniturile băneşti prin dijmele pe care le încasa. Această politică josnică dusă de papalitate împotriva unei ţări creştine a fost criticată deschis de Papa Ioan Paul al II-lea, într-o cuvântare mai recentă, prin care şi-a cerut scuze şi iertare din partea tuturor acelora care au fost crunt loviţi de politica acaparatoare a Sfântului Scaun, manifestată făţarnic în veacurile trecute.

Cronicile şi lucrările de istorie ale ungurilor nu consemnează numeroasele încercări ale regalităţii ungare pentru a-şi subordona Voievodatul Transilvania, considerând, probabil, că el ar fi fost subordonat în întregime, dacă nu sub Arpad, atunci, cu siguranţă, sub regele Ştefan I. Or, adevărul este cu totul altul. Lupte, adevărate războaie, sunt consemnate în Cronica română, intitulată Codex Rohonczy, descoperită în Arhiva Academiei de Ştiinţe a Ungariei. În această cronică, la paginile de la 14 la 22, se rememorează ample episoade ale acestor lupte, menţionându-se mai ales marea înfrângere a armatei ungare sub regele Emeric, în anul 1198.

Este acest document istoric un argument în plus, care atestă justeţea aprecierilor grofilor şi baronilor unguri, la anul 1784, care, fiind ameninţaţi de revoluţia naţională a românilor transilvăneni conduşi de Horea, Cloşca şi Crişan, de a-i scoate afară din ţara lor de baştină, aceşti grofi şi baroni s-au adresat printr-un Memoriu Comandantului armatei habsburgice din Marele Principat al Transilvaniei pe care împărăteasa Maria Teresa îl numise “românesc” pentru a le veni în ajutor ca să înfrângă revoluţia valahilor, pentru a putea, pe mai departe, domina şi exploata ţara româneasca a Transilvaniei şi pe locuitorii ei autohtoni, pe români: Părinţii noştri – apreciau grofii şi baronii unguri venetici în Transilvania – venind din Schitia, au cucerit cu lupte victorioase şi cu sângele lor această scumpă patrie şi după ce au supus şi au făcut iobagi pe părinţii românilor care s-au revoltat astăzi (1784) asupra noastră, dânşii (adică strămoşii grofilor şi baronilor unguri – A.D.), au domnit liniştit peste ei, ţinându-i totdeauna într-o aspră discipănă 8), adică într-o cruntă exploatare şi umilire.

1) – În sens de duşman.
2) – Este vorba de luptele purtate cu armata ungară, condusă de regele Ştefan cel Sfânt.
3) – Care anterior luptase împotriva ungurilor în peste 54 de bătăăi.
4) – Este vorba de regele Ungariei, Ladislau, zis şi “ccl Sfânt” (1077-1095).
5) – Kegenes, conducătorul triburilor mi¬gratoare ale pecenegilor între anii 1046-1049.
6) – Emeric, regele Ungariei (1196-1204).
7) – Codex Rohonczy, vezi Arhiva istorică a Bibliotecii Academiei Române, fond manuscris.
8) – Nicolae Densuşianu, Revoluţia lui Horea în Transilvania şi Ungaria, 1784-1785, Bucureşti, 1884, p.357. Vezi şi prof. dr. Augustîn Deac, Revizionismul ungar permanent factor destabiăzator în Europa, vol.1, Editura Bravo Press Bucureşti, 1996, p 14.